Am fost aseara la concert CASH, trupa cu care am crescut. Mi-e foarte greu cateodata sa accept ca vremea trece si se mai schimba oamenii. In urma cu opt sau noua ani mergeam cu ei prin tara la tot felul de festivaluri rock, dormeam pe unde apucam, iarna ne ascundeam in music pub si vara pierdeam vremea in ms ( terasa more ) … acum unul din ei (prietenul meu cel mai bun ‘de-o viata’) e casatorit si are 2 copii absolut superbi, unii au migrat in alte trupe, altii s-au mutat din tara…bla, bla! That’s life!
Pe drum spre concert am scos o fraza, de care am sa ma mai minunez cateva zile bune…nush cum mi-a iesit. Asadar, vorbeam cu Rada:
- Tu, m-am intalnit cu Dan ( şoferu’ ) in statie si i-am zis ca ma duc la concert CASH!
- Si nu l-ai chemat si pe el?
- Pai nu mi-am permis ca nu il cunosc asa de bine. I-am zis ca poate vine si Tudor ca mi-a zis Tudor ca poate vinel!!!
pff, greu!
Zdranga m-a intrebat ce vreau sa imi aduca Moşul anul acesta…pff si mai greu! Mi se pare cam devreme sa ii scriu Moşului…totusi:
- vreau un MacBook, negru sau alb…nu conteaza culoarea + un aparat foto;
- vreau la Praga de revelion…
- muuuuuuult pomello, muuuuuuult! sa traiasca vitamina C!
- 10 oua kinder;
- sa vad Dream Theater sau Whitesnake in concert;
- bani 
bani pentru cadourile pe care vreau sa le fac unor persoane dragi;
- sa ninga in noaptea de Craciun.
Locatie: Vineri, ora 01:06, strada cu bisnitzarii, oblu in statia de taxiuri de langa Stalpii Impuscati (piata Unirii, pt cunoscatori).
fotografii de serviciu: biazofia& miRanDolina
Ma trezesc luni dimineata, ma enervez din nou ca nu pot aprinde becul ( era destul de innorat afara si nu vedeam prea bine prin camera ), imi fac o cafea, ma intorc la mine in camera, ma trezesc cu candelabrul in cap. In prima secunda de dupa impact nu mi-am dat seama ce s-a intamplat de fapt…pun mana in par: sange. Ok! Ma infunda rasul dar, pe undeva imi si venea sa plang de nervi. Imi pun o compresa cu apa rece, caut spirtul, ma enervez zece minute ca nu il gasesc, o sun pe mama, incep sa tip la ea ca mi-a picat candelabrul in cap si mi l-a spart…in fine, pana la urma tot e bine ca nu am lesinat!
Vine seara, ies cu niste prieteni in oras, ajungem la bowling pana la urma ( nu suport jocul ala ), ma intorc pe la 12.30 si ma bag in pat. Dupa aproximativ cinci minute incepe sa ma doara o masea, care nu ma mai duruse niciodata…o ignor, las ca trece…incerc sa adorm: no way! maseaua tot mai tare, iau un ketonal - nimic! Nu se poate sa nu ma lase de la ketonal, ma bag iar in pat, incerc sa ma prostesc ca nu ma doare nimic, nu merge! la 4.33 am, chem un taxi si ma duc la Urgenta. Ii dau trezirea portarului si domnului doctor cu pretextul ca vreau un calmant. Imi cere buletinul, se-apuca sa scrie nush ce intr-un catastif, eu imi tot cer scuze ca l-am trezit, dar ii promit ca terminam repede daca imi pune calmantul mentolat ( de care stiam eu).
- Luati loc pe scaun, va rog! OK, care doare?
( nu am cuvinte sa va povestesc ce ochi mici avea si cum se uita la mine domnu doctor: imi tot vedea sa il intreb:ma vedeti? sigur nu vreti o cafea?)
- Dreapta jos!
- Ihi, trebuie scoasa!
- Da stiu, dar e 5 dimineata si eu vreau sa dorm…nu cred ca e ora buna pentru o extractie, nu?
- Pai si-atunci cum sa va ajut?
- Cu un calmant!
- Nu se poate!
- Poftim?
- Pai n-o sa va ajute deloc, aia trebuie scoasa!
- Ok, de acord, o scot maine dupa ce ma trezesc! Acum dati-mi un calmant, ceva.. orice….
- Stati sa vad ceva…
Ia o freza si ii da drumu…ma uit la el si zic:
- Sper ca nu aveti de gand sa ma chinuiti cu nenorocirea aia…
- Numai putin sa vad ceva…ridicati mana daca va doare.
Ridic direct mana si incep sa dau din picioare…
- Ok, stati sa caut calmantul…
- Finally!
Gaseste chestia aia mentolata de care ziceam eu, se indreapta cu o penseta si la fel de chiaun spre mine:
- Va mai doare?
- NU!
- Stati sa mai pun!
- Ok, cat mai mult! sa ma tina ma gandeam…
- Sunteti gata! 15 lei va costa!
Asta m-a distrat, m-a facut pe fata de bani…oricum nu mai conta, ideea era sa nu ma mai doara. Ajung acasa la 6, ma bag in pat.
Ma trezesc pe la 2pm, o sun pe Anca - stomatoloaga sa ii povestesc ce am patit si sa ma programeze cat mai repede la ea. Nu putea vorbi, imi zice ca ma suna in jumtatate de ora. Ma duc la bucatarie, fac cafea …ma tai intr-o cana! NU POT SA CRED! Dau drumul la apa rece, ma enervez ca nu se opreste sangerarea nici cum, intre timp suna telefonul:
Anca: - Hai in zece minute la cabinet sa vad despre ce e vorba!
Eu: - Ok, incerc sa vin…
Cum era sa ii spun ca as veni dar nu pot pt ca imi curge sange din mana>? Fug repede la cabinet, intru si zic:
- Da-mi un plasture ca m-am taiat inainte sa vin…
- Tu Fana, da ce-i cu tine? Urgenta dimineata la 5, acuma te tai la mana….esti ok?
- AH stai linistita ca ieri dimineata mi-a picat candelabrul in cap ….am si capul spart!
- Excelent! Pune-te pe scaun, sa te las si fara masea …
De dimineata ma tot bate mama la cap: te duci la vot? da’ cu cine votezi? da’ mergi sau nu? de ce nu mergi? eu zic sa mergi…bla bla!
La un moment dat iese pe coridor sa il caute pe Joska si se intalneste cu vecina si fiica ei prostituata, care mergeau sa voteze:
Vecina: - Uite ce bine ca ne intalnim cu doamna C, ne spune ea cu cine sa votam!
Mama: - Eu nu va pot spune cu cine sa votati (dintr-o data mama era politically corect)
Fiica vecinei: - Da ce votam acuma? Mergem sa il alegem pe primar?
Mama: - Nu tocmai…e un referendum pentru votul uninominal si alegeri pentru Parlamentul european.
(imi si imaginez ce fete au facut vecinele mele la replica asta)
Vecina: - Si dumneavoastra cu cine ati vota?
Mama: - Mie imi place de György Frunda…(no comment on that)
Peste o jumatate de ora se intalneste din nou cu vecinele pe casa scarii:
Mama: - Ati votat?
Vecina: - Da!! L-am votat pe ala de care ziceati dumneavoastra!
Intotdeauna am considerat blocul in care traiesc, putin mai iesit din comun - asta ca sa nu il numesc ‘ciudat’. O fi probabil din cauza numarului 13, alta explicatie nu am gasit si nici nu am cautat vreodata; cand ai un astfel de numar, la ce pot sa te astepti?
Intr-o dimineata m-am trezit ca ploua numai deasupra blocului meu - nu glumesc! Am zis ca e din cauza ‘vecinilor mei pacatosi’. In alta zi dechid usa sa plec la scoala, vecina de la etajul zece fugea goala pe scari, pentru ca sotul ei nebun vroia sa o bata - din nou. De ce era ea goala? N-am avut curajul sa o intreb. Tot ea, intr-un moment de nervi si-a aruncat un sertar pe geamul de la bucatarie, sertar care spre norocul nostru si al celor care se aflau in fata blocului in acel moment s-a agatat intr-un copac si-acolo a ramas multe anotimpuri. La etajul sase au locuit vreme de cativa ani buni doi copii absolut idioti, a caror distractie zilnica era sa ii scuipe de pe balcon pe cei care intrau in scara - zilnic! Intre timp au crescut si sunt foarte indignati ca nu le raspund la salut!
Sa nu mai pomenesc de etajul meu: vecina de vis-a-vis si-a spart toate vazele pe care le detine in casa, in timpul crizelor de nervi pe care le face de doua-trei ori pe saptamana, din cauza sotului ei alcoolic. Cealalta vecina ( cea din diagonala ) are o fiica alcoolica si prostituata care o bate saptamanal. De multe ori cand vin seara tarziu acasa o gasesc dormind pe prag, mama ei fiind baricadata in casa. Cel mai tare ma amuza cand ma mai prinde prostituata in lift si imi tine lectii de viata.
Acum o luna au schimbat intrerupatoarele de pe scara si-anume: au pus din acelea cu senzori + interfon la intrare…mai exact: am intrat si noi in rand cu lumea. Foarte amuzant este insa alt aspect: daca Joska ( cainele meu ) se plimba pe coridor, senzorul il detecteaza si se aprinde lumina; daca ies eu din casa, NU! Trebuie sa dau din maini ca nebuna ca sa se faca lumina!
Nu mai stiu cand am descoperit Carturesti. Stiu doar ca l-am tîrît pe Alex la un ceai (intr-una din vizitele mele la Bucuresti, datorate relatiei la distanta care se derula intre noi) si s-a plictisit teribil. Habar nu aveam cum se folosesc ceainicele, era sa ne facem de ras ! A doua oara n-a mai vrut sa vina ! Apoi dupa ce ne-am despartit, mi-a marturisit intr-o zi ca merge foarte des pe- acolo pentru ca e ‘asa liniste ‘. M-am bucurat sa aflu!
Anul trecut am fost cu Cristina la Timisoara, in vizita la un prieten foarte drag. Nu visam altceva decat un ceai si o poveste la Carturesti cu Catalin. N-a fost sa fie! Am iesit toti trei in oras, iar in momentul in care am ajuns in fata librariei, Cristina a zis ca ea nu intra nici moarta, cu pretextul: ‘carti si ceai? Ce-I tampenia asta?’ Am plecat dezamagita…
Apoi am aflat ca se deschide Carturesti si in Cluj, la Iulius Mall. In fiecare zi, in drum spre aeroport treceam pe langa mall si ma minunam cum creste. De-abia asteptam sa se deschida, sa treaca nebunia, sa arunc 50 de bani in fântana arteziana, sa intru la skiny si mango la mine in oras, dupa care o cafea la starbucks si – cel mai important - sa pot bea un ceai linistita, printre carti . Nici asta n-a fost sa fie ! S-a deschis Carturesti, langa hipermarketul Auchan (la care mama insista sa ii spuna oşan), insa ceainaria lipseste cu desavarsire ! Sunt doar cartile si niste scari interioare, care duc spre un spatiu foarte mic si neamenajat inca ! Iar am plecat dezamagita…
Ma amuzam mai demult cu Bertha pe seama faptului ca amandoua suntem ca niste catelusi carora trebuie numai sa le ascunzi osul in padure, dupa care sa le trimiti in cautare…suntem in stare sa rascolim toata padurea pentru acel os
Misiunea de ieri ( ca sa nu ii zic osul ) era sa ii gasesc Sanduşei ( una din insotitoarele de bord foarte dragi mie ), o carte din colectia Chic, in care este vorba despre o stewardesa. Alte indicii pentru quest n-aveam, doar atat: e vorba de o stewardesa. OK!!!!
M-am plimbat prin cateva librarii, am luat cartile la rand, nici vorba de avion/insotitoare de bord… Am sunat-o pe Lavinia - o cunoscatoare a colectiei, insa nici ea nu stia exact titlul, mi-a confirmat doar ca exista respectiva carte. Dupa o ora de plimbat prin centru, ajung la Humanitas, gasesc colectia si constat ca pe raft sunt vreo 20 titluri: ‘Daca n-o gasesc nici aici renunt!’, mi-am zis. Incep sa iau cartile la rand, ma uit la coperta, sa citesc cateva fragmente…nu gaseam deloc cuvantul avion sau zbor in text. La un moment dat, una din domnisoarele angajate ale librariei ma intreaba:
- Pot sa va ajut cu ceva?
- Da! Chiar te rog! Stii cumva daca exista o carte in colectia Chic, in care este vorba de o stewardesa?
Intre timp ii citesc ironia si aroganta din privire, insa incerc sa o ignor pentru ca era foarte important sa gasesc cartea respectiva intr-un timp cat mai scurt.
- Pai nu stiu sa va spun pentru ca nu intra tocmai in sfera mea de literatura!
Ok, stau doua secunde sa ii formulez un raspuns la fel de ironic si zic:
- Sincera sa fiu nu intra nici in sfera mea de literatura, insa e un cadou pe care trebuie sa il fac deseara si cu cat il gasesc mai repede cu-atat mai bine! Daca vrei sa povestim despre ce citesti tu in timpul liber putem sa ne intalnim oricand la un ceai, INSA acum, daca tot te-ai oferit sa ma ajuti, te rog fa-o!
- Pai nu stiu exact, hai sa ne uitam…’Majordomul’ nu poate fi, nici ‘Diavolul se imbraca de la Prada’…
- Totusi voi aveti mai multe decat in alte librarii. De ex: la Universitatii nu am gasit decat 3 titluri.
- Pai nu se vand de-asta sunt asa de multe!
(fata asta insista sa ma enerveze/umileasca …meseria ei e sa vanda carti nu sa isi dea ochii peste cap cand cumparatorii indraznesc sa aleaga un titlu dinafara sferei ei de literatura, nu?)
- Pai hai ca iti cumpar eu una acum si te duc si la un ceai, numai gaseste-o pe-aia cu stewardesa!
Dupa cateva secunde o aud ca zice:
- Un tip la inaltime, asta trebuie sa fie!
…sau cronica unui cadou anuntat!
De cand a plecat Letitia la master in Italia, imi tot trimite mici atentii ( accesorii de telefon cu tweety in diverse ipostaze, surprize din kinder…) prin tot felul de prieteni/cunostinte comune cu care se intalneste la Milano. Astfel, acum doua saptamani in timp ce povesteam pe messenger pe la 2 dimineata, imi spune:
- O sa iti trimit cateva oua kinder, pentru ca aici in Italia ouale sunt din acelea clasice, cu ciocolata nu ca si cele din ro, cu crema aia nasoala…
Dupa doua zile revine asupra cadoului:
- Sa stii ca am mancat ciocolata de pe oua, iti trimit numai surprizele si ceva de agatat la telefon.
Apoi a inceput distractia, pentru ca nu mai intelegeam de la cine trebuie sa imi ridic cadoul. Ba era acasa la parinti, ba era la sora ei Ana, ba nu mai era deloc pentru ca sotul Anei cica nu il primise, ba incurcase mesagerul pungile… Ne-am amuzat vreo doua zile pentru ca eu imi tot pierdeam ouăle.
Vineri seara la vernisajul lui Serban ma intalnesc cu Nicolae, care ma informeaza:
- Tuuuuu, ai un cadou la noi acasa.
- Ah deci mi-ai gasit ouale? in sfarsit…
Printre surprizele kinder era si pucca, care se potriveste de minune cu telefonul meu. Pucca e o chinezoaica ( mare luptatoare ) tare dragalasa, indragostita de un ninja, pe nume Garu - pe care il tot urmareste prin oras in incercarea de a-l saruta, insa Garu e imun la farmecele ei.
Primii fluturi in stomac de care imi aduc aminte s-au ivit (au luat fiinta era sa zic ) undeva pe la 7-8 ani, datorita unui baiat frumos, saten, pe numele lui Razvan - din Alba Iulia, care venea in fiecare vara in Cluj, la bunicii lui din blocul vecin. Nu ne-am pupat niciodata, doar ne-am curtat intens timp de trei sau patru vacante de vara. Sincera sa fiu nu imi aduc aminte ce faceam impreuna stiu doar ca toata lumea il numea iubitul meu, toata lumea in afara de mine pentru ca mie imi era rusine sa il numesc asa si nici nu vroiam sa afle mama de el. Se vede ca de mica mi-au palcut relatiile la distanta, pentru ca Razvan pleca in septembrie inapoi acasa si revenea abia anul urmator, in iunie. Singura chestie pe care mi-o aduc aminte despre aceasta idila este momentul in care mi-a completat oracolul (pe care il am si acum) - cea mai mare dorinta a lui era sa ajunga in America sa fie ministrul mediului si iubea o fata pe care o cunoscuse intr-un oras din patru litere ( putea fi si Iasi de ex, nu neaparat Cluj) . Apoi vacantele lui la Cluj s-au tot rarit si nu ne-am mai vazut deloc pana anul trecut cand l-am zarit in fata blocului bunicilor lui, langa masina. Sper ca a spart mitul soferilor albanezi, si nu e un pericol pe sosele pentru ca totusi parea un copil inteligent.
Apoi urmeaza Sergiu pe care l-am cunoscut la patinoar. Multe prietenii si iubiri s-au legat de-a lungul anilor la patinoarul respectiv. Relatia cu Sergiu, care e brunet, foarte chipeş, ne mai intalnim si-acum accidental pe troleibus, a fost tot una sezoniera, insa pe perioada vacantelor de iarna - locul de intalnire fiind numai patinoarul. Acolo ne puneam piedica, ne fugaream, beam ceai sa ne incalzim, ne dadeam in spectacol care stie mai multe piruete, diverse… Gestul cu care m-a impresionat cel mai tare a fost cand, intr-un an, in ultima zi de patinoar (era deja primavara si gheata se topea f usor asa ca nu mai avea sens sa tina patinoarul deschis) s-a dus la DJ si mi-a dedicat o piesa: East17 - Stay another day …foooooooooarte frumos a fost momentul, pentru ca stiam ca nu ne mai intalnim decat iarna urmatoare. Si-acum cand ascult piesa respectiva ma gandesc direct la el.
